Vechimea aşezării este dovedită de ceramica tip Tei II, epoca bronzului, descoperită la punctul "Cărămidărie", în marginea satului, pe dreapta drumului Târgovişte - Aninoasa (sondaj G. Mihăescu).

Numită uneori şi Vihoreşti, Vihorâţi sau Viforâţi, aşezarea este amintită încă de la 12 septembrie 1479, când Basarab cel Tânăr întărea m-rii Bolintin vie la Vihorâţi. După construirea m-rii Viforâta, parte de ocină a devenit propietatea acesteia (doc. din 26 septembrie - decembrie 1557). Din documente mai târzii rezultă că Radu cel Mare dăruise satul Vihoreşti m-rii Dealu, în stăpânirea căreia se găsea la 15 iunie 1612 şi 1614. La 21 mai 1652 Matei Basarab întărea aceleiaşi m-ri ocina de la Viforâta, dăruită de Neagoe Basarab la 1515 ; se indică şi hotarele : "din fundul Văii Vladului, de la Viforîta, peste matca văii de jos şi peste valea ce se cheamă şipotul pînă în şipot şi peste vîrful viilor, partea Aninoasei ce se zice Faţa... şi din pietrele viilor peste cîmp pînă în Ialomiţa şi iar din Ialomiţa cum merge hotarul m-rii Dealu pînă în gura Vihorîtei, preste matca văii pînă în puţu ce se zice Păci şi iar din Puţu Păcii pe culme, din sus pînă braniştea m-rii Dealu". Din doc. mai târzii rezultă că partea m-rii Dealu se numea Gura Viforâtei.

La 1810 satul, numit m-rea Viforâta, număra 36 de case de români şi 4 de ţigani, cu un total de 149 loc. ; la 1835 - 53 gosp. ; 1838 - 355 loc. cu 64 fam. La 1864 au fost împropietăriţi 53 loc. pe moşia propietatea statului, fostă a m-rii Viforâta. La sfârşitul sec. XIX comuna Viforâta era compusă din doua cătune: Viforâta şi Mahalaua (Valea Voievozilor), cu o populaţie de 1500 loc. ; 1912 - 2.214 loc. Locuitorii produceau "cu deosebire vin mult şi ţuică de prune", iar în sat existau "cîteva fabrici de gaz". Exploatarea petrolului începuse aici încă din a doua jumătate a sec. XIX. În 1889 s-a înfiinţat o fabrică de petrol şi derivatele sale, propietatea lui Ion Grigorescu, care folosa o rafinărie mai veche, din 1880.

Locuitorii satului au luat parte la răscoala din 1907, când "un număr de 100 de săteni au cerut prefecturii să intervină la Domenii pentru a li se da pămînt în loturi şi a li se restitui cele 6 ha de păşune ce li s-au luat şi au fost date m-rii Viforîta".

La 1930 în sat funcţiona o fabrică de ceramică şi cărămidă, unde lucrau locuitorii satului, ca şi cei din satele vecine. Viticultura şi pomicultura erau principalele ocupaţii. La fabrica de petrol din comuna Viforâta, cu ocazia retragerii armatei române în 1916, întreprinderea a fost incendiată. Instalaţiile fiind puse în funcţiune abia dupa 2 ani şi 7 luni.

În 1838 s-a înfiinţat şcoala din Viforâta, când funcţiona în casa învăţătorului Gh. Verzea deoarece localul nu fusese clădit. La reînfiinţarea şcolii,în 1857, se repară casa sfatului unde a funcţionat şcoala până în 1881, când a fost desfiinţată. În 1893 şcoala funcţiona într-un local mic, împreună cu primăria. Localul a fost clădit în 1912, cu două săli de clasă. În 1934 s-au organizat un muzeu şi o bibliotecă şcolară. şcoala a fost reparată după cutremurul din 1940. La 1930, din cei 1.803 loc., ştiau carte 1.288 loc., adică 71,6%, un procent foarte mare faţă de alte sate din judeţ.